Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite

A A A

16-18 aprilie 2024, or. Abu Dhabi

Publicat:Thu, 18/04/2024 - 00:00

Summit-ul Energiei Viitoare Globale (World Future Energy Summit)

Summit-ul, organizat de către compania de stat a Emiratelor Arabe Unite, Masdar, găzduiește sesiuni și paneluri de discuții cu peste 350 dintre cei mai importanți experți internaționali din sectorul energetic, factori de decizie din mediul public, privat și academic.

În cadrul evenimentului, Ministrul Energiei al , Victor Parlicov a avut o întrevedere cu Directorul general al WGEO, Abdulrahim Sultan și Directorul portofoliului Europa din cadrul companiei Masdar, Ahmed Al Awadi.

WGEO urmărește să promoveze importanța sporită a economiei verzi în contextul dezvoltării durabile și al eradicării sărăciei, prin corelarea finanțării, tehnologiei și dezvoltării capacităților instituționale.

Discuțiile s-au axat pe conceptualizarea unor proiecte în domeniul energiei regenerabile în conformitate cu strategiile naționale de eficiență și tranziție energetică, cât și stabilirea unui dialog inițial în vederea examinării unei cooperări în domeniul decarbonizării și îmbunătățirea strategiilor de protecție a mediului la nivel național.